vineri, 29 ianuarie 2016

Frumuseţea celui ce spune “te iubesc”

Cînd cineva îţi spune “te iubesc”, simţi că-ţi cresc aripi. S-ar putea să te simţi flatat, or s-ar putea să te simţi îngrijorat pentru că nu-ţi doreşti dragostea ce-ţi este declarată. Dar, ştii tu oare că:
iubirea pe care o simte altul pentru tine este locuinţa conştiinţei, a inimii şi a minţii sale?
Ştii tu, oare, că
acela ce simte dragostea este merituosul autentic?
Acela ce poate iubi este acela ce poate simţi, trăi, arde, visa şi vindeca? Ştii că
“iubitorul” locuieşte în palatul de aur al dragostei atunci cînd îţi spune cu toată inima “te iubesc”?
Nu despre tine este vorba în lăuntrul unei declaraţii de dragoste. Tu eşti numai un stimul. Iubirea, însă, vorbeşte despre cel ce-o simte. Despre cel ce-o exprimă. Iubirea este în starea de conştiinţă a “iubitorului”.

Cînd îţi spune “te iubesc”, celălalt îţi vorbeşte despre locuinţa frumoasă a sufletului său. Îţi descrie locul interior din care te vede şi ochiul prin care te priveşte.
Iubirea îl face neasemuit de frumos pe cel ce-o trăieşte cu întreaga fiinţă.
Şi această stare de iubire se răsfrînge, apoi, şi-n jurul lui, dar nu pentru că ar face personal ceva pentru aceasta. Iubirea nu se răsfrînge ca un efect al meritelor personale, cît pentru că ea se naşte într-un spaţiu sacru ce-l înconjoară pe acela ce iubeşte. Energia iubirii se transmite spontan, fascinant, tulburător, iar aceasta poate speria, poate îngrijora, poate..răni, tulbura sau poate respinge. Nu, nu iubirea respinge, căci iubirea nu respinge niciodată.
Gîndurile noastre despre iubire ne îndepărtează de ea.
Gîndurile noastre omeneşti îşi cresc picioare înalte pentru a fugi de iubire. Cu fiecare iritare, nefericire, judecată sau gînd negativ, ne ducem mai departe de spaţiul sacru al dragostei şi aceasta-i alegerea noastră. Cu fiecare bucurie şi cu fiecare clipă de iertare, ne apropiem de dragoste şi avem şansa extraordinară a renaşterii noastre în acela care poate spune “te iubesc”.

Ar fi de dorit, ar fi de visat şi ar fi de căutat în fiecare zi starea de a fi tu “iubitorul”, căci în trăirea ta se piteşte frumuseţea şi-n puterea ta de a iubi se găseşte fericirea după care alergi neîncetat. În tine se află ochiul frumus, ca şi acela urît. Prin ochiul tău vezi “bîrna” sau “floarea” altuia. Dar, orice ai vedea, orice ai descrie, orice ai spune nu faci decît să descrii, să vezi şi să spui..cine eşti tu în lăuntrul tău.
Gura îţi descrie inima şi, fie că vorbeşti de bine, or de rău, tu descrii starea de conştiinţă din care vorbeşti.
Dacă spui şi simţi “te urăsc”, are asta legătură cu cel pe care-l urăşti? Nu, nu are. Deşi asta crezi. Deşi ai argumente să crezi. Îţi spui cît este de rău, de vulgar, de absurd, fanatic, nechibzuit, obraznic sau prost..”subiectul” urii tale. Dar..îl descrii din tine însuţi. În tine s-a cuibărit percepţia urii. Şi aceasta este o stare de conştiinţă aflată la polul opus iubirii. De aceea poţi fi frumos în dragostea ta, dar..niciodată în ură. Poţi fi frumos în iertare, dar niciodată..în zbuciumul minţii tulburate. Pentru un om este firească şi tulburarea, dar să nu rămîi în ea mai mult decît ai rămîne cu degetul într-o baltă murdară. Căci..de acolo nu vei putea simţi “te iubesc” şi nu vei găsi gîndurile de dragoste pe care le visezi.
Dintr-o baltă “murdară” nu poţi scoate apă bună de băut, cum dintr-o stare de spirit de “baltă” nu ai cum să simţi şi să gîndeşti dragostea.
Cel ce spune “te iubesc” este fericitul şi frumosul lumii. Căci atunci el descrie “lăcaşul” interior din care priveşte obiectul iubit. De aceea nu ai un merit măreţ când altul te iubeşte, cît atunci când tu însuţi… iubeşti.


Sursa: Maria Timuc

joi, 28 ianuarie 2016

De ce Eșuăm ...


   Hai să îți zic ceva ce știi.
Lumea nu este că strălucirea soarelui sau a curcubeului.
   Este foarte rea și neplăcută, nu îi va pasă cât de dur ești, te va pune în genunchi și te va ține acolo permanent dacă o lași . 
     Tu ...
ești un nimeni, nimic nu te va lovi așa greu că viața, dar nu este vorba cât de tare ești lovit.
este vorba despre cât de greu ești lovit și continui să te miști în continuare, cât poți îndură și să continui să te miști casă câștigi. 
Durerea este temporară...
poate dura un minut, o zi, o săptămâna sau chiar un an, dar din cele din urmă va dispărea și alt ceva îi va lua locu. 
    Dar dacă renunți…va dura o veșnicie. 
Marja dintre eroare este așa mică, mă refer că :
ce ar fi să facem un pas mai devreme sau mai târziu dacă nu reușești,
ce ar fi o secundă mai încet sau mai repede dacă nu o prinzi,
centimetri necesari sunt peste tot în juru nostru, sunt în fiecare joc, fiecare minut , fiecare secundă. 
     Ai un vis ?!
Trebuie sa îl protejezi, să faci tu ceva și eu să îți că poți, vrei ceva mergi și exersarea, periodic . 
Nu îți fie frică de eșec, nu poți mereu să câștigi, dar să nu îți fie frică să ei decizi. 
Tu trebuie să crezi că ceva diferit se poate întâmplă.
El care a zis că poate și cel care a zis că nu poate , ambii au dreptate.
Cei mai mulți ziceți că vreți succes dar nu vreți să fie rău , doar vreți , nu vreți rău așa cum vreți să petreceți, nu vreți așa mult să fiți cool .
mulți nu vreți să reușiți așa cum ați vrea să dormiți. 
Cele mai mari frici îi că suntem neadaptabili. 
Cele mai mari frici îi că suntem mai puternici decât măsurăm.
Este viața, nu ce zice doctoral care ne sperie. 
    Gândește în adânc ,
gândește-te cine vrei să fi ,
dăți seama ce te face pe ține fericit, ori cât de nebun ar sună la lume. 
Fă o alegere și decide cum va fi , cine vei fi , cum vei face ,
doar decide.
   Într-o noapte m-am întrebat de ce nu pot fi ciclist?
de ce să nu fiu cel mai bun ciclist din lume ?  
nu văd de ce, de ce să nu fac asta ?! 
 - " Ce ai zis puștiului? "
 - nu îi cât de tare ești lovit,
 - îi cât de tare poți fi lovit și sa continui, cât poți să suporți și să continui. 
    Ridicate și nu te da bătut. 
Putem stă aici și să primim șuturi sau putem lupta înapoi , în lumina, putem urcă din iad, câte un centimetru mereu. 
Să fi capabil în fiecare moment să sacrifice ce ești pe cea ce vei fi.
 Mulți nu reușesc pentru că :
     când sunt obosiți renunță.
Nu ești la matematică ! ai dreptate, pentru că nu ai studiat. 
Nu ești bun la scris, pentru că nu ai scris nici o dată până acuma.
 Ai un talent înnăscut, abilitatea este dezvoltată după ore bune de muncă. 
Tu dacă nu faci viața altuia mai bună, atunci îți pierzi timpul 
Nu plânge când pierzi, ești deja rănit, ia o recompense din ea 
Dacă știi ce te așteaptă , te va aștepta dar pregătește să ei loviturile și să învingi,
nu învingi pentru ea sau el,
nu lasă pe alți să îți fie motivul pentru care faci , lași sunt așa ,
NU TU 
ești mai bun de atât. 
Pentru că fiecare zi, îi o nouă zi.
Fiecare moment îi un nou moment și acuma arată cine ești  îţi arăt şi eu cât de tare sunt. 
Şi acuma ce vrei face ?
 Frică este doar o iluzie.



tradus din 
Why Do We Fall - Motivational Video cu mici modificari . 

duminică, 12 octombrie 2014

Bacău O Minunăție de Revoluție

Fragment preluat din Cartea :
" Teroriștii printre NOI 
 Adevărul despre ucigaşii Revoluţiei

de Grigore Cartianu , Cristian DELCEA - Mihai VOINEA - Andrei CRACIUN "
 Editura Adevarul holding 2011

Bacău O Minunăție de Revoluție 

     În urbea moldava nu s-au înregistrat morţi. A fost mai mult, asa, voie buna. Bacăuanii n-au fost prea hotărâți împotriva regimului. Au ieșit pe străzi abia după fuga lui Ceaușescu, dar măcar au rămas cu capul pe umeri și n-au căzut, ca alții, în pasa diversiunilor.
    Era vreme frumoasa la Bacău în 22 decembrie 1989, dar lumea nu se încumeta sa iasă în strada, ci stătea cu urechile ciulite la veștile care veneau dinspre București. Primii care s-au îndreptat spre Județeana de Partid au fost câțiva actori și mașiniști de la Teatrul Bacovia, care pană atunci își făcuseră curaj la restaurantul "Bistrița".
     Aceștia n-au îndrăznit sa forțeze intrarea în clădire pană ce nu au început să-și dacă apariția coloanele de muncitori dinspre zona industriala. 
    "Lucram la Uzina de Avioane Bacău, eram schimbul 2 și la un moment dat, un vecin de-al meu mi-a strigat să deschid repede televizorul. Am deschis și l-am văzut pe Dinescu cum anunța ca a fugit Ceaușescu. Am plecat direct la uzina, m-am alăturat colegilor și ne-am îndreptat spre centru Bacăului. La un moment dar am intrat în Consiliu și ne-am dus în biroul la primul-secretar Tănase. Era speriat, i-am zis ca s-a terminat cu ei și o sa fie ceva nou. N-a opus niciun fel de rezistentă", povestește revoluționarul Constantin Țugui.

Activistul Hrebenciuc, chemat de acasă

   Cei care au pătruns în Județeana de Partid pe 22 decembrie s-au constituit într-un organ provizoriu de conducere, avându-l în frunte pe actorul Geo Popa. Revoluționarii si-au dat seama însă, în scurt timp, ca nu sunt capabili sa tine în mâini fraiele județului. Multi dintre ei s-au dat  singuri la o parte pentru a le face loc activiștilor din regimul care teoretic stătea să cadă. 
    Un exemplu este cel  al lui Viorel Hrebenciuc, unul dintre cei mai importanți oameni politici din Romania postrevoluționară.  Deși era membru în secția economica din Comitetul Județean al PCR, a fost chemat pentru a face parte din noul FSN Bacău. "Hrebenciuc cunoștea foarte bine economia Bacăului. Era nevoie de oameni cu experiență pentru asigurarea hranei populației și cineva l-a propus pe Hrebenciuc, pe care l-au chemat de acasă. A fost activ, ne-a ajutat, era foarte bun organizator. La momentul ala nu s-a gândit nimeni ca e din vechiul regim", spune revoluționarul Țugui.
   Dimpotrivă, Iordache Ciuperca, președintele singurei asociații de revoluționari din Bacău, este vehement: 
   " Revoluția a fost furata de echipa a doua a Partidului Comunist, al Bacău și în toată țară. Oamenii sistemului s-au chemat unii pe alții de acasă și au refăcut echipa imediat. Procurorul Dragu, care făcea parte din Comitetul Politic Executiv și anchetase revolta din 1987 de la Brașov, s-a băgat acolo sa ia funcție de conducere. Şi are și certificat de revoluționar. " 

Azi revoluționar, mâine patron 

   Fie ca făceau parte sau nu din vechiul sistem, revoluționarii din Bacău n-au dus-o rău deloc după 1990. Viorel Hrebenciuc a ajuns am mare la București, Dumitru Sechelariu și Corneliu Iacobov, prezenți și ei în balconul  revoluției băcăuane, au devenit mari oameni de afaceri, iar Sechelariu chiar primarul Bacăului.
   În anul 2011 existau 33 de revoluționari cu certificat în județul Bacău, conform unui tabel nominal pus la dispoziție de asociația din oraș. În tabel sunt menționate și profesiile pe care aceștia le aveau în 1989, dar și cele din 2011. La doua decenii și ceva de la Revoluție, zece din ei ( adică 30 %) aveau "meseria" de patron, chiar dacă schimbarea i-a prins electricieni, ospătari sau lăcătuși. 
  Însuși Iordache Ciuperca, președintele asociației, derulează mai multe afaceri împreună cu fiul sau, care s-a ocupat inclusiv cu comercializarea de plante etnobotanice. 
  "Etnobotanice înseamnă orice planta care vine în contact cu omu. Are și el un <<biznis>>, care e problema?" , explica Iordache Ciuperca. Ba, mai mult, fiu sau spune ca etnobotanicele sunt niște plante prietenoase: "Nu sunt asa rele, depinde de psihicul omului. Dacă ii dau o guma de mestecat lu' unu și ii zic ca e drog, sa vezi cum se strâmbă, spune ca s-a drogat".
   În decembrie 1989 ne plăcea sa spunem (și o mâzgăleam și pe ziduri):" De Crăciun ne-am luat rația de libertate". Acuma cu același spirit revoluționar, am dat-o pe etnobotanice.

marți, 4 decembrie 2012

1993

  
   2013 - Se Fac 20 de ani dupa ce am Plecat din Onesti ... mereu mi se spunea ca Istoria se repeta fara drept de apel ... poate daca eram mai tanar le dadeam dreptate ... dar NU .
    1993 - Parinti mei se decid ca ii mai bine la Bacau , CET 2 Borzesti era pe punctul de Inchidere ... 13 Cazan 5 pe Pacura si 7 pe carbune ... nu mai stiu asa bine aveam doar 5 ani pe vremea aia ... stiam ca vor veni vremuri Grele , Cazanu de la CET Bacau inca nu era gata ... au mai trecut ani pana sau pornit ... pe vremea aia Onestiu inca era mult mai dezvoltat decat Bacau . nu mai intru prea mult in istorie ca nu fac bine ...
    Vine si Vremea cand cazanu ii gata , indiferent de cat sa incercat sa nu fie pornit .
    Cu ajutorul Fostilor angajati de la CET 2 Borzesti a pornit pe data de 25 Decembrie 1998 ...
    A  Fost Ultimul CET din Tara Pornit ... dupa 3 zile se sparge cazanu . Arsene Mihai si Echipa lui Erau Rupti de Oboseala dupa mai bine de 2 saptamani de stat la Uzina .
     Imi aduc aminte ca ii duceam Mancare si cum avea un pat in Laborator ... atunci lam vazut pe Tata si Echipa . Toti Onesteni veniti din Cet 2 Borzesti in ei am vazut : vointa , Curaju si Devotamentul pentru a porni Cazanu .
    Poate eram mic , dar ce am simtit atunci , euforia cand sa bagat abur in turbina , cand toti sefi tremurau , prima rotatie a turbine , imi si aduc aminte de Dispecer , cum era in camera de comanda cu un ochi pe geam la turbina cu altu la indicatori de abur ... dupa 3 zile se face paralelul , ajunge turbina la capacitate optima si ... se sparge cazanu ... iar trebuie oprit ... dar facuse paralelul deci ramaneau deschisi ...
   Din pacate doar cazanu 1 era gata , cazanu 2 inca nu era gata , a fost trimis tot la fier vechi ... din planu de 5 cazane cum era proiectul ... a ramas doar unul .
   Din 3 depozite de carbune a ramas doar 1 ...
   Au Trecut ani ... in fiecare Iarna Cazanu era pornit , de la an la an mergea tot mai bine , Oameni erau devotati si cunosteau cazanu realizat de mana lor , sudoru stia unde is probleme , vara erau reparate  , erau pregatiti de tot ... oameni instruti ... oameni cu experinta ... fiecare cazan diferi si se comporta diferit ...
  Anii ... trec si nu ii simti ... il vad pe tata cum ii deja alb ... ramas fara par de la pornirile Cazanelor din Cet 2 Borzesti ...
   Ani au trecut si peste vechea platforma din Onesti Cet 2 incepea sa fie trimis la fier vechi ... de la an la an ramane tot mai putin din el , disparea bucata cu bucata , prima data au fost cazanele , dupa benzile de Carbune ... si asa mai departe ...




   Era punctu meu de reper cand veneam cu SemiCursiera Sputnik 1974 , cand il vedeam in zare stiam ca mai am putin de mers , dar mereu vedeam cu dispare un pic , cate un pic , pana acuma cand au mai ramas doar Cosurile de Fum , pe data de 1 decembrie 2012 am vazut ca Turnul de Racire era deja inclinat si pe punctul de a fi darmat ... ma intreb cand vor darma si cosurile de fum ... unul mic si ala mare ...
   Timpurile se schimba , dar oameni nu ... Cand merge ceva bine , trebuie distrus ... asa cum a fost si cu CET 2 Borzesti , Tehnologie de ultima ora ... a fost redus la un morman de pamant ...
   Dar schimbarea vine , spiritul de Onestean si de Refugiat din Herta au ramas in mine ...
    De ce am inceput cu fata zambitoare ? pentru ca is Onestean si Elitele Romaniei au venit din cele 2 parti Tinutu Herta si Onesti , dar inima mia bautut in Onesti ... deci is Onestean :))
 Onestiu sa schimbat mult de cand am plecat dar spiritul si curaj  au ramas in el , poate ca acuma ii mai mult mort din punct de vedere industrial si ca populatia plange dupa platforma ... dar cred ca ii mai bine acuma , nu mai este al 7 oras din lume ca poluare , spati verzi , generatie noua fara malformati din cauza platformei .
   Prietenii din Onesti si toata experinta m-au facut sa trec de starea aia care acuma pluteste in CET Bacau ... ca Oameni vor ramane fara loc de munca , ai mei vor ramane iar fara loc de munca ... dar tura asta mi sa reamintit ca is Onestean si ca is Roman ... Planuri de Rezerva sunt , deja incep sa le pun in Practica, va fi greu un pic la inceput , dar le iau din timp pe toate va fi bine :D ...
   
  

joi, 20 octombrie 2011

MERCEDESBENZ W123 COBRA

Un Pic de Istorie...
Seria 123 a fost modelul cu cele mai multe unitati vandute ale companiei Mercedes-Benz .
De La inceputul lui Noiembrie 1975 pana in ianuarie 1986 au produs aproximativ 2,7 milioane de vehicule produse.
Masina a fost pentru clasa mijlocie superioara , avand denumirea de Mercedes E-Class.
W123 a fost succesorul lui W114 si W115.
Seria 123 a stabilit noi standarede de siguranta , a fost un pionier al Combi-urile din acesta clasa .
Pentru mai multa istorie intrati pe "http://ro.wikipedia.org/wiki/Mercedes-Benz_W123" nu va obosesc cu Istoria .
Ceva ma lasat Impresionat recunosc ca nu stiu prea multe de masina asta dar urmatoare persoana va poate zice mai mult  , numele ei ii Mădălina Chiriac . Hai sa cititi urmatorul articol si dati si un like , merita un pic de promovare :D
http://www.clubul-soferitelor.ro/masina-mea-madalina-mercedesbenz-cobra/
Doar un fragemtn care ma lasat impresionat "Legătura dintre mine și mașina mea este una destul de puternică. E ca și cum în anumite părți din caroserie ar fi sufletul meu, iar inima mea bate o data cu cea a ei, motorul. Unii mă consideră nebună dacă le zic acest lucru, dar asta e nebunia mea până la urmă. "
In timpul  scoli de soferi am invatat ca un sofer bun trebuie sa simpte masina , sa aiba grija de ea ... asa is eu cu dacia mea chiar daca ii din 1974 , eu am crescu cu masina mea , ea ma dus de la maternitate acasa , ea a fost mereu in cele mai grele momente ... 
Inzapeziti la Granitza cu Ucraina 2009 ...



duminică, 15 mai 2011

Cargo-Brigadierii



Hei rup, hei rup,
Hei rup, hei rup! 

I:
De la Salva spre Viseu,
Omul imblanzeste fierul,
Tarnacopul bate greu.
Gandul la mandruta din tinda...
De la Salva spre Viseu.
II:
De la Salva la Viseu,
Omul, muntele si cerul,
Se-ntalnesc in defileu,
De la Salva la Viseu.
III:
Noi suntem brigadierii 
Ce trec fluierand,
Nu ne opreste ploaie,
Nici soare, nici vant.